Pandispan cu visine


O prajitura super simpla dar absolut delicioasa care pune minunat in valoare visinele. Mi se pare ca este cea mai potrivita reteta pentru visine si visinele sunt cele mai potrivite pentru pandispan. Combinatia perfecta.

Cel mai bun pandispan este cel aerat si usor si plin de visine (fara samburi). Plus ca este foarte usor de facut si gata imediat.

Ise bine si  cu caise, sau cu prune, poate si cu alte fructe, dar altele nu am incercat. Si asta este o reteta de succes la copii. Se mananca instantaneu, chiar si atunci cand iese prost. Iese prost inseamna ca nu am batut oualele cat trebuie, si in loc sa iasa inalt si pufos, iese mai mic si indesat. 

 INGREDIENTE: 

 

½ kg visine

6 oua

300 gr zahar

300gr faina

4 linguri apa fierbinte

4 linguri ulei

 

½ plic praf de copt

MOD DE PREPARARE: 

 

Fructele se spala, se scot samburii si se lasa la scurs. Daca folosim visine multe retete recomanda sa se pudreaza cu putin faina pentru a nu se lasa pe fundul prajiturii. Sincer mie mi se pare inutil. Secretul pentru a nu se lasa la fundul prajiturii este consistenta compozitiei. Daca aluatul este bazat pe o bezea tare, visinele nu se vor scufunda. Dar intr-adevar este important sa fie foarte bine scurse, mai ales cele decongelate.

Batem albusurile spuma, adaugam  zaharul treptat alternand cu apa fierbinte pana se topeste zaharul. Trebuie sa obtineti o bezea foarte ferma. Adaugam galbenusurile unul cate unul mixand bine dupa fiecare si apoi adaugam uleiul. Faina se amesteca cu praful de copt si se adauga la compozitie amestecand cu o lingura de sus in jos. De preferat sa cerneti faina peste compozitia de oua. Si sa o amestecati foarte usor, doar cate este nevoie pentru a incorpora toata faina. Scopul este sa nu pierdeti aerul incorporat in bezea.

Compozitia se toarna intr-o tava tapetata si deasupra de adauga fructele. Care nu trebuie sa se scufunde in prajitura :). Trebuie sa stea deasupra ei.

Se pune in cuptorul preincalzit la 180 gr si se coace aprox 30 de min (se incearca cu furculita sau scobitoarea).

 

Se serveste simpla sau pudrata cu zahar. Eu personal o prefer fara zahar pudra.