Fursecuri cu stafide


Asta este intr-adevar o reteta clasica, de pe vremuri. Reteta o am de la Viorica, una din matusile lui George. Ea le facea absolut perfecte, subtiri, mici si crocante. Eu nu am atata rebdare si le fac mai mari si mai grosute. Dar daca te tin nervii, poti sa obtii rezultate spectaculoase cu aceasta reteta, care de altfel este super simpla.

In plus, este o reteta adorata inclusiv de copii, biscuitii astia dispar imediat indiferent cat de multi ai face. Si chiar si copii participa la procesul de fabricatie :)). Cred ca este una dintre cele mai cautate retete la noi in familie.

INGREDIENTE: 

 

2 oua

½ cana ulei

½ cana zahar

1 cana faina

1/2 plic amoniac

Esenta de rom

Stafide / nuci / alone / merisoare / rahat / fructe confiate etc.

 

 

MOD DE PREPARARE:

 

Se mixeaza ouale cu zaharul pana se topeste acesta, apoi se adauga uleiul, turnand cate putin si mixand in continuare. Stingem amidonul cu putin otet si il adaugam in compozitie impreuna cu esenta de rom. Se cerne faina direct in bol si se amesteca cu o spatula pana se obtine o compozitie asemenatoare smantanii. Daca compozitia este prea groasa, se mai subtiaza cu putin lapte.

Pentru fursecuri mai subtiri este nevoie de o compozitie mai lichida.

 

Se pune hartie de copt pe o tava si se pune compozitia de fursecuri cu lingurita sau cu un pos si se lasa sa se intinda. Cu lingurinta este varianta de pe vremuri, foarte chinuitoare de altfel. Eu va recomand sa folositi un pos de plastic de unica folosinta, cu un dui mic rotund, sau doar pos-ul taiat la varf.

 

In compozitia de fursecuri se pot pune stafide / nuci / alune / merisoare / rahat / fructe confiate etc, fie amestecate in compizitie inainte de a fi puse in tava, fie presarate pe compozitia déjà pusa in tava. Eu nu le amestec in aluat, pentru ca, estetic, imi plac mai mult puse deasupra. Diferenta de gust, nu este

 

Se introduce tava in cuptorul bine incins si se coc la foc mediu aproximativ 10 minute. Trebuie sa fiti cu ochii pe ele pentru ca se pot arde usor. Durata de coacere este in functie de marimea si grosimea fursecului.

 

Dupa cum spuneam, copii ii mananca rapid, si culmea, Alexia ma ajuta si sa ii fac.

Update: februarie 2024